În cadrul implementării Planului strategic al Curții de Apel Comrat în domeniul relațiilor publice pentru anii 2019-2020, cu ocazia Zilei Europene a Justiției Civile, numită la inițiativa Consiliului Europei pe data de 25 octombrie, precum și în legătură cu finalizarea modernizării sistemului judiciar de informare din Republicii Moldova, între 26 și 29 octombrie 2020 Curtea de Apel Comrat în parteneriat cu Universitatea de Stat Comrat a desfășurat întruniri offline (în incinta Universității de Stat Comrat) și online cu genericul informării studenților despre sistemul informațional judiciar, care constă din următoarele patru componente:
- Programul Integrat de Gestionare a Dosarelor;
- Soluția informatică e-Dosar judiciar (SI e-DJ);
- Portalul Național al Instanțelor de judecată (PNIJ);
- Soluția informatică de înregistrare audio a ședințelor de judecată, precum și desfășurarea ședințelor prin intermediul de teleconferință.
Studenții au luat act cu componența Sistemului informaţional judiciar - un sistem informaţional automatizat constituit dintr-un ansamblu de resurse şi tehnologii informaţionale, mijloace tehnice de program şi metodologii aflate în interconexiune şi care este destinat înregistrării, prelucrării, utilizării, păstrării, informaţiilor cu privire la cererile de chemare în judecată şi dosarele instanţelor de judecată din momentul înregistrării acestora pînă în momentul arhivării şi publicării.
1) Programul Integrat de Gestionare a Dosarelor (PIGD) – aplicaţie unică de documentare automatizată, evidenţă şi control al activităţii de gestionare electronică a dosarelor şi altor materiale procesuale emise de instanţele de judecată, care are următoarele funcţii:
a) repartizarea automată aleatorie a cauzelor conform gradului de complexitate, cu excepţia materialelor care conţin informaţii atribuite la secret de stat, în condiţiile legii;
b) evidenţa electronică a dosarelor;
c) evidenţa electronică a şedinţelor de judecată şi a participanţilor la proces;
d) crearea sumarului dosarului, care oferă posibilitatea de a vizualiza toate datele despre dosar pe o singură pagină de tip-raport;
e) crearea fişei acţiunilor prin înregistrarea automatizată a tuturor activităţilor efectuate de utilizatorii sistemului;
f) întocmirea citaţiilor în format electronic prin completarea automatizată a anumitor cîmpuri predefinite;
g) programarea şi coordonarea electronică a şedinţelor de judecată prin intermediul modulului “calendar”;
h) generarea listei cauzelor fixate pentru judecare în instanţa de judecată;
i) asigurarea unui motor avansat de căutare a dosarelor;
j) crearea unui sistem avansat de înştiinţare a participanţilor la proces despre mersul examinării cauzei judiciare (amânarea şedinţelor, expedierea citaţiilor, redactarea actelor judecătoreşti, respectarea termenelor etc.);
k) evidenţa electronică a dosarelor arhivate;
l) transferul electronic al dosarelor între instanţele de judecată şi între instanţele de judecată şi procuraturi;
m) evidenţa automatizată şi remiterea spre executare a titlurilor executorii;
n) crearea modulului de anonimizare a datelor cu caracter personal;
o) transmiterea spre publicare a actelor judecătoreşti pe portalul naţional al instanţelor de judecată;
p) generarea rapoartelor statistice electronice;
q) crearea modulului de măsurare şi evaluare a performanţei instanţelor de judecată şi a judecătorilor;
2) Soluţia informatică e-Dosar judiciar (SI e-DJ) – aplicaţie informatică pentru formarea şi administrarea dosarului electronic judiciar cu accesul participanţilor. Aceasta presupune automatizarea procesului de depunere a cererii în instanţa de judecată în format electronic şi distribuirea materialelor din dosar în formă electronică, avînd următoarele funcţii:
a) depunerea cererilor în instanţa de judecată, cu anexarea variantei electronice a tuturor materialelor dosarului;
b) achitarea taxei de stat prin intermediul Serviciului guvernamental de plăţi electronice, cu anexarea automată a confirmării de plată la dosar;
c) depunerea probelor la dosar în format electronic şi urmărirea în calendarul personal a datei şi orei şedinţelor de judecată;
d) accesarea tuturor probelor din dosar, cu posibilitatea descărcării lor, în condiţiile legii;
e) primirea notificărilor cu privire la evenimentele pe dosar;
f) încărcarea oricăror acte destinate examinării în şedinţa de judecată;
g) accesarea procesului-verbal al şedinţei, a înregistrării audio a şedinţei şi a altor acte judecătoreşti, în condiţiile legii;
h) alte funcţionalităţi ce ţin de examinarea cererilor sau dosarelor în instanţele de judecată,
3) Portalul Naţional al Instanţelor de Judecată (PNIJ) – sistem complex, care se caracterizează printr-un punct unic de acces la informaţia despre activitatea tuturor instanţelor de judecată. Informaţia plasată pe PNIJ include lista instanţelor de judecată, care, fiind accesată, prezintă paginile web cu informaţia privind agenda şedinţelor de judecată, hotărîrile instanţei de judecată, citaţiile în instanţă, practica judiciară şi alte informaţii relevante pentru justiţiabili în condiţiile legii. Pe PNIJ poate fi accesată informaţia din dosare, care este publicată în conformitate cu legislaţia;
4) Soluţia informatică a şedinţelor de judecată (SIaS) – aplicaţie destinată desfăşurării videoconferinţelor, înregistrării audio/video a şedinţelor de judecată cu utilizarea echipamentului periferic şi a softului special de înregistrare. Principalul obiectiv al SIaS este îmbunătăţirea din punct de vedere tehnico-informaţional a procedurii de desfăşurare a şedinţelor de judecată, asigurînd transparenţa proceselor judiciare şi accesul publicului la justiţie.
Totodată, în cadrul acestui eveniment s-au discutat chestiunile privind următoarele avantaje:
• Programul Integrat de Gestionare a Dosarelor (PIGD) pentru cetățeni,
• sistemele de videoconferință și înregistrare audio a ședințelor de judecată,
• modernizarea paginii-web a instanțelor de judecată din Republica Moldova.
La acest eveniment au participat 119 studenți ai facultății de drept din Universitatea de Stat Comrat și 5 studenți din Universitatea de Stat din Chișinău.
Evenimentul a fost organizat de Secretariatul Curții de Apel Comrat și desfășurat de către șef Secretariatului, Valentina Diacenco.
Administrația Curții de Apel Comrat își exprimă profunda recunoștință față de conducerea Universității de Stat Comrat pentru o cooperare îndelungată și fructuoasă.